Vladimir Putin, după o întâlnire de trei ore cu Matteo Renzi: Italia este un „partener privilegiat” al Rusiei

Vladimir Putin, după o întâlnire de trei ore cu Matteo Renzi: Italia este un partener privilegiat al Rusiei
Publicat: 06/03/2015, 07:11

Întâlnirea dintre Putin și Renzi a durat trei ore, fiind discutate subiecte precum criza din Ucraina, conflictul din Libia, rolul Rusiei în Siria și în combaterea terorismului islamist.

„Situația din Ucraina rămâne complicată, dar nu mai sunt lupte intense și nici morți. Trebuie să se respecte Acordul de la Minsk, pentru deschiderea posibilității dialogului între Kiev și separatiști”, a declarat Matteo Renzi, care miercuri a fost în Ucraina, unde s-a întâlnit cu președintele Petro Poroșenko.

„Situația s-a înrăutățit în Libia, iar Rusia este în favoarea unei soluții politice, susținând eforturile Națiunilor Unite”, a afirmat Vladimir Putin, îndemnându-l pe Matteo Renzi să intervină în cadrul Uniunii Europene pentru a facilita respectarea de către Kiev a armistițiului fragil din estul Ucrainei, unde conflictul care durează de un an s-a soldat cu aproximativ 6.000 de morți.

„Italia continuă să fie unul dintre partenerii privilegiați ai Rusiei, atât în Europa, cât și în lume. Nivelul schimburilor comerciale bilaterale a scăzut puțin în actualul context, dar comerțul cu Italia ocupă totuși un loc important”, a remarcat Putin.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online